microeconomic-help

Utilitatea, primul element al jargonului economic

Posted on Posted in Economie

Marius Călin BENEA

 

Zilnic, fiecare dintre noi ia decizii peste decizii privind folosirea timpului şi a banilor proprii: Ce ar fi mai bine să facem: să dormim până târziu sau să ne trezim la micul dejun? să ne petrecem dimineaţa studiind la economie sau ascultând muzică? să cumpărăm o maşină nouă sau să o reparăm pe cea veche? să cheltuim sau să economisim banii pe care îi câştigăm? Încercând să stabilim un echilibru între dorinţe şi nevoi, nu facem altceva decât să optăm pentru anumite lucruri; aceste opţiuni reprezintă, de fapt, miezul existenţei noastre zilnice.

Pentru a explica modul în care consumatorii optează pentru o anumită variantă de consum, economiştii de acum un secol au creat conceptul de utilitate. Pornind de la acesta, ei au reuşit să definească noţiunea de curbă a cererii şi să explice proprietăţile acesteia.

Ce se înţelege prin utilitate? Într-un cuvânt utilitatea înseamnă satisfacţie. Mai precis, acest concept se referă la măsura în care bunurile sau serviciile sunt preferate de consumatori.

Atunci când dumneavoastră cumpăraţi o pizza, faceţi acest lucru având în vedere satisfacţia sau utilitatea pe care anticipaţi să o primiţi din a avea şi a consuma o pizza. Utilitatea, în general, este utilizată în sensul de bunăstare economică, de satisfacţie şi uneori, chiar cu sensul de fericire. Într-un sens mai strict, a spune că o persoană obţine o utilitate de la un bun sau de la o situaţie înseamnă a spune că acea persoană preferă că bunul sau situaţia în cauză să existe, decât să nu existe. A spune că persoana în chestiune obţine o utilitate mai mare de la bunul X decât de la bunul Y înseamnă, pur şi simplu a spune că bunul X este preferat bunului Y. În lucrarea lui J. Robinson, Economic Philosophy, se afirmă că utilitatea este un concept circular.

Atunci când dumneavoastră cumpăraţi o pizza, faceţi acest lucru având în vedere satisfacţia sau utilitatea pe care anticipaţi să o primiţi din a avea sau a consuma o pizza. Puterea de a satisface o dorinţă este comună tuturor bunurilor care sunt dorite. Conceptul de utilitate este un concept strict ante-factum şi pur subiectiv. Utilitatea măsoară modul în care pizza este evaluată înainte de a fi cumpărată şi consumată. Utilitatea înseamnă dorinţa pe care o ai atunci când vezi o pizza în vitrina de la o pizzeria. După ce ai păşit înăuntru, cumpărând şi consumând o pizza, este posibil să ai puţină greaţă şi în felul acesta să nu obţii chiar nici o satisfacţie din consumul acesteia. Din punct de vedere economic, această ultimă întâmplare este irelevantă, deoarece utilitatea este satisfacţia ante-factum, deci aceea pe care o anticipezi şi nu aceea pe care o primeşti în mod efectiv.

Conceptul de utilitate este totodată subiectiv, neexistând o modalitate de a evalua cu acurateţe ştiinţifică utilitatea pe care un individ o poate obţine din consumarea unei porţii de pizza, comparativ cu utilitatea pe care o altă persoană o poate primi din consumul aceluiaşi produs. De aceea, nu există o bună unitate de măsură a utilităţii, ca de exemplu, metru, litru sau kilogram. Deoarece, însă, utilitatea este unică pentru fiecare individ, depinzând de gusturile şi preferinţele acestuia, se poate folosi totuşi o utilitate arbitrară şi care, totodată, este un produs al imaginaţiei, denumită chiar utilitate. Economiştii au folosit şi folosesc această unitate arbitrară pentru a defini şi a reprezenta grafic funcţia utilităţii, utilitatea marginală şi utilitatea totală.

Utilitatea marginală a unui bun sau serviciu se poate define drept creşterea satisfacţiei pe care un individ o primeşte din consumul unei unităţi în plus din acel bun sau serviciu. Principiul (sau legea) utilităţii marginale descrescânde arată că utilitatea marginală a unui bun sau serviciu va scădea pe măsură ce se vor consuma mai multe unităţi din acel bun sau serviciu.

Utilitatea totală este mărimea totală a satisfacţiei anticipate din consumul unui produs.

Funcţia utilităţii este relaţia care exprimă dorinţa consumatorului de a consuma diferite cantităţi dintr-un bun.

Pentru a construi funcţia utilităţii pentru pizza, vom alege în primul rând o perioadă fixă de timp, care în cazul nostru este o zi. Apoi considerăm că prima porţie de pizza pe zi ne dă o satisfacţie egală cu 10 utilităţi (unitatea de măsură imaginată pentru satisfacţie). În cazul cînd am consuma două bucăţi de pizza pe zi, satisfacţia totală (utilitatea totală) ar creşte la 16 utilităţi. Utilitatea marginală a celei de a doua porţii de pizza va fi 6 utilităţi (16 – 10 = 6 utilităţi). La a treia porţie de pizza, utilitatea totală creşte la 19 utilităţi, iar cea marginal va fi de 3 utilităţi. Utilitatea totală continuă să crească până la consumul a patru porţii de pizza pe zi, pentru ca apoi utilitatea totală să rămână egală cu 20 utilităţi, până la a cincea porţie de pizza. În felul acesta, consumul, celei de a cincea porţii de pizza are o utilitate marginal zero (20 – 20 = 0 utilităţi), consumatorul neprimind nici o satisfacţie suplimentară sau utilitate. La consumul celei de a şasea porţii de pizza, utilitatea totală scade la 18 utilităţi, deoarece considerăm că, începând cu un anumit număr de porţii consumate, intervine un sentiment de disconfort. A şasea porţie de pizza are astfel o utilitate marginal negativă (18 – 20 = -2 utilităţi), consumul ei devenind o neplăcere, care reduce de fapt utilitatea totală. În realitate, un consumator raţional nu mai consumă atunci când utilitatea marginală devine negativă, chiar dacă a şasea porţie de pizza ar fi gratuită.

Cantitate

(porţii pizza /zi)

Utilitate totală

(utilităţi)

Utilitate marginală

(utilităţi)

1

20

10

2

16

6

3

19

3

4

20

1

5

20

0

6

18

-2

Tabel 1. Utilitatea totală şi utilitatea marginală

Dacă reducem economia la elementele sale de bază, atunci ea reprezintă studiul modului în care omenirea produce utilităţi pentru a satisface necesităţi. În procesul de satisfacere a necesităţilor, consumăm utilităţi, acestea din urmă urmând să înceteze a mai exista şi astfel va trebui să începem să le producem din nou. O mare parte a afacerilor zilnice ale vieţii o reprezintă producerea repetată a unor utilităţi deja îndelung încercate pentru a satisface necesităţi binecunoscute. Totuşi, inventatorii şi proiectanţii produc în mod constant noi forme de satisfacţie: un trandafir albastru, un detergent “mai alb” sau o nouă sursă de energie – astfel că omenirea progresează către nivele tot mai înalte ale satisfacţiei.

 

Bibliografie

BENEA (Marius Călin), Microeconomie, Ed. UED, Deva, 2012, p. 24

SAMUELSON (Paul), NORDHAUS (William), Economie politică, Ed, Teora, Bucureşti, p. 100

WHITEHEAD (Geoffrey), Economia, Ed. Sedona, Timişoara, 1997, p. 2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *