reduce stress

Rolul structurii organizatorice al instituţiei în diminuarea stresului

Posted on Posted in Economie

Marius Călin BENEA

Realizarea obiectivului principal al oricărei firme, organizaţii, instituţii etc. presupune cooperarea unui număr de salariaţi pregătiţi în diferite meserii sau specialităţi. Fiecare îşi practică meseria sau specialitatea dobândită într-o formă de învăţământ sau prin practică mai mult sau mai puţin îndelungată, toţi urmărind realizarea obiectivului comun, producţia de bunuri materiale prevăzute în planul întreprinderii. Această convergenţă a eforturilor întregului colectiv este asigurată de managementul întreprinderii exercitat pe toate eşaloanele structurii sale organizaţionale.

Datorită diviziunii precise a muncii, fiecare salariat cunoaşte relaţiile sale, tehnic determinate, atât în amonte, cât şi în aval. Ştie să pretindă colegului său de la locul de muncă anterior şi, la rândul său, îşi cunoaşte obligaţiile faţă de colegul de la locul de muncă posterior. În felul acesta se statornicesc relaţii de respect reciproc, determinate, aşa cum s-a arătat mai sus, de cerinţele calităţii operaţiilor, respectiv ale produselor, serviciilor, etc. când aceste relaţii se realizează nu numai în mod rece, tehnic, ci şi pe un fond afectiv, de simpatie reciprocă sau chiar de prietenie, climatul psihosocial este şi mai favorabil, iar consecinţele economice reflectate în nivelul productivităţii muncii sunt mult superioare.

Interdisciplinaritatea proceselor de muncă se realizează prin informarea reciprocă pe parcurs, fiecare înţelegând operaţiile între care este situat locul său de muncă. Datorită acestei înţelegeri corecte, intermeserii sau interdiscipline, în climatul sănătos de cooperare, rezultatul poate fi optim.

În ansamblul său, procesul de muncă care se desfăşoară, având un caracter interdisciplinar, organizarea ştiinţifică a muncii nu numai că devine o necesitate, dar şi beneficiază de o condiţie favorabilă. Climatul psihologic prielnic, menţionat mai sus, cu cât este mai extins, de la nivelul conducerii, până la nivelul microgrupurilor (echipe, ateliere, birouri), cu atât asigură rezultate mai bune.

Colectivul de muncă al oricărei firme, organizaţie etc. se compune din oameni. Fiecare dintre aceştia dispune de o capacitate de muncă proprie pe care o pune în acţiune pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin în cadrul diviziunii muncii ce se realizează la nivelul firmei. Conţinutul părţii individuale de muncă cu care contribuie fiecare este limitat fizic-cantitativ de caracteristicile biologice ale organismului fiecărui participant la muncă şi psihic-calitativ de caracteristicile psihologice şi de pregătirea profesională a fiecăruia. Din punct de vedere ergonomic, profilul fiecărui loc de muncă este determinat de ponderile necesare ale acestor două componente pentru satisfacerea solicitărilor specifice muncii pe fiecare loc de muncă. Aceste solicitări şi posibilităţi ale organismului uman, trebuie să se menţină permanent în echilibru.

Un colectiv de muncă bine echilibrat din punct de vedere al procesului de muncă se realizează numai în locuri de muncă echilibrate din acest punct de vedere. În cadrul colectivului de muncă, deficienţele şi calităţile din punct de vedere organizatoric ale diferitelor locuri de muncă, nu se pot compensa. Echilibrul organizatoric trebuie realizat la nivelul fiecărui loc de muncă.

Colectivele de muncă numeroase, compuse din locuri de muncă foarte diverse, nu pot fi conduse cu competenţă de o singură persoană. De aceea, în cadrul diviziunii muncii globale a colectivului de muncă, se constituie subcolective, subdiviziuni, pe baza criteriului identităţii sau similitudinilor profilulilor, corespunzătoare capacităţii de conducere operativă a unui singur om. În măsura în care deciziile ce se cer nu sunt de amănunt, ci au un caracter general, comun mai multor colective sau comun întregii întreprinderi, au loc grupări succesive, pentru asigurarea conducerii operative pe diferite niveluri, posibil de exercitat de către un singur om. Când este vorba de decizii importante, care privesc mai multe obiective sau chiar întreaga întreprindere, acestea revin unor organe de conducere colectivă, al căror rol principal este orientarea şi coordonarea eforturilor în vederea asigurării convergenţei necesare sarcinilor majore ale întreprinderii, instituţiei, organizaţiei etc.

La niveluri diferite se constituie astfel subdiviziuni de producţie (fabrici, secţii, ateliere), subdiviziuni de concepţie tehnică (proiectare şi cercetare), subdiviziuni economice (planificare, aprovizionare, desfacere, contabilitate ş.a.).

Criteriul care stă la baza stabilirii structurii întreprinderii este realizarea echilibrului permanent între solicitările de pe fiecare loc de muncă şi capacitatea de muncă a fiecărui ocupant de a le satisface în mod curent, asigurându-i-se realizarea reproducţiei forţei de muncă de la o zi la alta.

Ansamblul subdiviziunilor întreprinderii bazate pe un astfel de echilibru se exprimă sinoptic în organigrama întreprinderii. A doua calitate a organigramei este aceea a exprimării relaţiilor funcţionale dintre subdiviziunile componente ale întreprinderii, ceea ce corespunde legii interdisciplinarităţii, care este legea fundamentală a organigramei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *